Emil Săndoi, fostul jucător și antrenor al Universității Craiova, a deschis o școală de fotbal în Craiova, programele de pregătire adresându-se copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani. (VEZI ȘI: EMIL SĂNDOI A IZBUCNIT ÎN LACRIMI CÂND A AFLAT DE MOARTEA LUI ILIE BALACI)
„Ne-au adus împreună pasiunea pentru sport și pentru munca bine făcută, dorința de a face mai mult decât o școală de fotbal, un program de dezvoltare pentru cei mici. La peste 45 de ani de la prima intrare pe teren, pot spune că emoția de a simți gazonul sub ghete nu se uită niciodată, dacă ai avut alături antrenorii care să îți fie și mentori.
Pot spune, fără ezitare, că succesele alături de echipele de juniori sau de tineret au un farmec aparte, în care dezvoltarea personală și performanța sportivă se împletesc. Mi-am construit cariera în jurul pasiunii pentru fotbal. Dincolo de pasiune, poate chiar mai important pentru definirea mea ca profesionist a fost respectul, pe care doresc să-l insuflu acum și celor mici” , a spus Emil Săndoi, la deschiderea școlii sale.
Programele de pregătire cuprind, printre altele, antrenamente tehnice, tactice, fizice şi analiza jocului. Și pentru că educația și personalitatea celor mici se conturează de la o vârstă fragedă, antrenorii academiei își propun să le dezvolte acestora spiritul de echipă, de fair-play și mișcarea, ca un stil de viață sănătos.
La lansare au fost prezenţi copii, legende ale fotbalului romanesc, precum Sorin Cârțu, Pavel Badea sau Silviu Lung, dar şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.
“Alături de Emil Săndoi merg oriunde, mai puțin la Dinamo… Mă bucur foarte mult că se deschide această academie de fotbal pentru copii, mă bucur că ideea nu este de a scoate neapărat sportivi de performanță, ci de a încuraja în primul rând mișcarea. Este un lucru îmbucurător pentru noi, pe care comunitatea contează foarte mult.
Din fericire pentru noi, copiii au cu totul și cu totul alți idoli. Idolii Craiovei sunt fie în ceruri, precum Oblemenco sau Balaci, fie sunt aici cu noi: Sorin Cârțu, Pavel Badea, Silviu Lung, Emil Săndoi, fie sunt răspândiți peste tot în țară. Avem nume în sport, personalități cu care să ne lăudăm. Cu această academie îmi doresc să formăm jucători de excepție, jucători care simt oltenește și care se dăruiesc total pe teren”, a declarat Sorin Manda, administrator public al municipiului Craiova.
Ceremonia de inaugurare a fost urmată de un scurt moment fotbalistic, susținut de glorii ale fotbalului craiovean.